Noi cînd vom spune ”20 de ani de libertate” ? (IV)

Noi cînd vom spune ”20 de ani de libertate” ? (III)

Noi cînd vom spune ”20 de ani de libertate” ? (II)

Noi cînd vom spune ”20 de ani de libertate” ?

Hoția legală tot hoție rămîne. Oare cît?

De la 1 ianuarie 2009 un șir de bănci comerciale au implementat o metodă de atragere de venituri. Că veniturile urmau să fie colectate de la populație nu i-au pus pe gînduri. Că de fapt banca încasează de la prestatorii de servicii (Apă-Canal, Chișinău-Gaz etc.) contravaloarea serviciului de încasare și virament, în baza contractului de colaborare, nimeni nu spune nimic. La prima vedere nu e un capăt de țară, dacă ne referim la valoarea taxei, doar un leu. Unii mai hotărîți au stabilit taxa la 1,5 lei sau 2 lei. Facînd o medie la general, ajungem la concluzia că fiecare dintre noi primește cam 4-5 facturi lunar, deci 4-5 lei lunar în plus. E simplu să ne dăm seama că băncile practic jefuiesc cu bună știință populația de zeci sau chiar sute de mii de lei. Și asta lunar.

Ce m-a făcut totuși să scriu acest articol?! Ceea ce mi s-a întîmplat azi. Ce anume?

Mai ieri, scurtînd o trecere cu mașina, am primit cadou o amendă pe măsura încălcării. Completînd procesul verbal, agentul de politie îmi spune că amenda o pot plăti la orice filială a băncii Victoribank. Azi am decis să merg și să plătesc amenda, pentru a putea plăti doar jumătate din ea. Ajung la una din filiale, stau liniștit în rînd. Aproape să ajung la ghișeu văd un anunț.

Iată-l.

Nu m-am putut abține să nu fac o poză. Nu au lipsit nici întrebările de la personal privind acțiunea mea.

În cele din urmă îmi vine rîndul. Scot o sută de lei și aștept chitanța. Nu era suficient însă. Cît credeți că mai trebuia. Nici mai mult nici mai puțin de 3 lei. Ți mai tare provocat, am întrebat în baza la ce mi se cere să achit o taxă de 3 lei. A urmat răspunsul. În baza unei decizii interne a băncii.

Destul de indispus, ajung acasă și încep să răsfoiesc internetul. Iată ce am găsit.

http://m.protv.md/stiri/politic/vlad-filat-a-cerut-anularea-taxei-pentru-facturile-achitate-la.html

http://www.anpc.md/x_pdf/ba.pdf

Și asta nu e tot. Mi-am permis să sun celor de la Agenția Națională pentru Protecția Concurenței. Întîi le spun povestea mea cu cei 3 lei făcînd referire și la taxa de 1 leu. Doamna de Agenție a ținut să spună, despre cazul cu taxa de 1 leu, că a avut o întîlnire cu băncile care percepeau taxa suplimentară, toate susținînd că ceea ce primesc de la prestatorii de servicii prin contract nu este suficient, renegocierile durează, în unele cazuri se termină cu refuzul de modificare. În cele din urmă s-a recurs la varianta omului de rînd. Agenția a trimis și la Procuratură concluziile sale. Vrei să scurtezi din drum, atunci dă leul, nu, mergi la poștă sau la Banca de Economii. Simplu și profitabil. Cît despre experiența mea cu taxa de 3 lei, doamna a afirmat că la fel e vorba de o încălcare. Retoric am întrebat-o cu ce se deosebesc cheltuielile de deservire a unor clienți cu activitate comercială pentru a taxa omul cu 1 leu și deservirea Trezoreriei de Stat pentru a mă taxa cu 3 lei. În fine, am stabilit că mă prezint la ei cu Procesul Verbal în care a scris agentul poliției rutiere că plata se face la Victoriabank și cu chitanța care dovedește că am achitat 3 lei drept taxă. Să vedem ce va ieși...

De menționat că tot azi am achitat, ce-i drept la altă bancă (lucru nerelevant), abonamentul la cablu tv. Am achitat doar abonamentul și atît, fără taxe suplimentare. Deci se poate. Nu însă peste tot.

PS Sunt curios ce soluție îmi vor oferi cei de la Agenție. Vă țin la curent. Sper să merite, că amenzi se tot plătesc.

1- BĂTĂLIA FINALĂ pentru 22.11.09, 2- TVR vs TVM

BĂTĂLIA FINALĂ PENTRU 22.11.09

Locația - TVR1.

Personaje principale - (de la stînga la dreapta) Mircea Geoana, Crin Antonescu, Trăian Băsescu.

Scopul - Bătălia finală pentru 22.11.09.

Arbitru în ring - Robert Turcescu.

Am prins din emisiune ultimele 90 de minute. Asta nu m-a împiedicat să-mi dau seama cît de crîmcenă e bătălia, intervenții peste adversar, depășirea timpului acordat, replici tăioase etc.

Emisiunea a fost bine gîndită și la fel de bine condusă. Întrbari valabile pentru toți concurenții, teme de dezbatere de importanță națională. Diferite au fost abordările și maniera de a răspunde. Specifice, pînă la urma, concurenților. Geoană nu uită să țină arătătorul mâinii drept îndreptat spre cel vizat și grupul lui de susținători. Folosește un vocabular de diplomat și gesturi jumate convingăoare, jumate amenințătoare. Crin Antonescu folosește cuvinte simple dar convingătoare, asemeni celor de la ultima Conferință PNL, care i-au adus victoria. A știut să reziste, între ceilalți doi fiind, dar nu a uitat să aducă în prim plan realizările guvernului Tăriceanu. Și în sfîrșit, Băse, cu capul lăsat pe o parte, zîmbind a dispreț pentru concurenți și vorbele lor.

În cele ce urmează voi reproduce niște afirmații ce aparțin celor trei la diferite teme.

La întrebarea - Dacă ar fi președinte cum vede formarea guvernului - Geoană a spus clar că el și PSD preferă o coaliție largă cu PNL în formarea majorității parlamentare pentru sprijinirea guvernului.

La întrebarea - De ce sunteți cel mai mîndru - Crin a ținut să spună că e mîndru că niciodată nu a părăsit pe cineva pe care a susținut sau cu cine a pornit la drum.

La întrebarea - Ce sistem susțineți - Băse, rîzînd în hohote, spuse, ”Pezidențial desigur, cu mine în frunte”.

Un lucru e clar. Toți, dar toți, sunt foarte buni politicieni. Unii însă, au demonstrat că lasă de dorit la profesionalism și interes național, iar alții abia urmează să demonstreze de ce sunt în stare. Totul e ca unora să li se dea papucii iar altora votul.

Ca și Alexandru Cozer, voi merge la vot. Și voi vota sincer și realist. Un vot bazat pe cunoștințe și experiența de cetățean al României care a locuit atît în România cît și în afara ei, care a votat și pentru un parlament român și pentru un președinte al României.

TVR vs TVM sau Cînd vom vedea la TVM ceea ce vede România la TVR

A mia oară această întrebare mi-a apărut în minte, în timp ce priveam dezbaterea electorală de la TVR1 cu cei trei granzi ai politicii românești. Ce am văzut eu pe lîngă o dezbatere electorală?

Am văzut o emisiune importantă la un post tv public la nivelul importanței emisiunii. O alegere perfectă pe postul de moderator, în persoana lui Robert Turcescu. În platou foarte mulți reprezentanți media, dovadă că media în România este o forță și chiar una profitabilă. Și nu în ultimul rînd, am văzut încrîncenarea celor trei candidați în fața camerelor de luat vederi. Semn clar că funcția de președinte al României e un trofeu rîvnit de mulți. Tocmai de 12. E un joc al democrației. Unul cinstit, atîta timp cît mulțimea ascultă, privește, analizează și în cele din urmă dă verdictul.

După dezbaterea electorală a urmat Jurnalul de seara. Un jurnal care privit cu atenție nici prin gînd nu face să-ți treacă ideea că ar fi politizat sau că favorizează vreun partid. Afirmație care, e clar, are limitele ei. Dar niste limite destul de largi, comfotabile, corecte.

După știri a utmat emisiunea ”Reconstituirea”. Emisiune în care se reconstituia trecutul unei persoane mature din zilele noastre. O reconstituire șocantă dar plină de adevăr, istorie, dovezi. Acea persoană, cu ceva ani în urma a aflat că de fapt nu-și cunoaște adevărații părinți și că la vîrstă fragedă a fost înfiată. Cine-i erau parinții? Părinții ei au fost partizani susținători ai regelui, care prin 1949 se ascundeau prin munții Făgărașului și luptau cu securiștii comuniști de atunci. După ani de rezistență și luptă, familia Arnăuțanu (părinții persoanei cu pricina) a fost prinsă, nimicită, iar copilul lor de cîțiva ani a ajuns într-un orfelinat.

Pentru mine emisiunea a fost o consistentă lecție de Istorie a românilor, de istorie a trecutului neamului meu. Cînd astfel de lecții vom vedea și la TVM, atunci vor dispărea și stataliștii tragi-comici de la noi, istoricii și lingviștii cu chelie stalinistă, și multe alte metehne ale contemporaneității noastre.

Chișinăul e în ceață, Moldova e tîrziu în toamnă...

Mulți dintre noi ar fi vrut ca ziua de 10 noiembrie să devină una istorică. Sunt destui care o vor mai puțin. Cei din urmă o vor (mai puțin) din diferite motive. De la primele ore însă, ziua de azi a ales să fie în plină ceață, la propriu și la figurat.

Aseara la ProTv, cei patru lideri ai alianței au arătat a cîta oară că bîrfele privind fragilitatea AIE sunt pure speculații. După părerea mea, cei patru nu-și doresc alegeri anticipate din motive diferite. Firesc, se poate spune la prima vedere, doar fac parte din patru partide doferite.
Cineva vrea să ducă la bun sfîrșit mandatul de premier cu realizările de rigoare, chiar dacă indirect ar recunoaște astfel, că a acceptat într-o anumită măsură mult discutatul șantaj de altădată din interiorul alianței.
Cineva nu vrea anticipate pentru a nu fi pus în postura de a demontra afirmațiile că dacă nu ar ieși din birou ar acumula cel puțin 15 %, chiar dacă e conștient de propria exagerare.
Cineva nu vrea anticipate pentru că astfel s-ar nărui visul său de două vieți politice (din prima dezertînd deja, pentru a fi rege-n cea de-a doua) de a fi președinte de țară. Dovadă fiind mesajul strecurat pe panoul în care cel din urmă face publicitate unei mărci de ochelari. Se mai spune că un alt motiv ar fi șocul suferit în momentul aflării rezultatelor unui sondaj de opinie ce transformă formațiunea dintr-o scară sub prag altădată, într-o scară cu cel puțin patru praguri. Deci e nevoie și de timp să înveți să mînuiești o scară cu patru praguri după ce ai făcut prostată stînd pe una sub praguri.
Și în cele din urmă, există cineva care nu vrea anticipate penru că foarte mult i-ar place să țină în mînă biciul parlamentului în următorii 4 ani. Nu de alta, dar atîta satisfacție poate oferi mîngîierea haitei de drăcușori din opoziția actuală, încît nici nu știi de unde să începi, de la 1 spre 48 sau invers. În același timp însă s-ar pomeni în situația de ”a fi dat mîna cu dracu” pentru ”a pune mîna pe taică-su”.


Cît despre cei care nu vor ca atît 10 noiembrie 2009 dar și altă dată din viitorul unei luni să devină istoică, se poate discuta mult și bine. Pe de o parte, sunt cunoscuții locuitori ai ”comunalcăi” de tip Voronin. Aici lucrurile sunt în ceață de multă vreme. O ceață specifică doar lor. E vorba de lipsa circumvoluțiunilor de pe propriile creere sau prea cenușiile circumvoluțiuni de pe creerele unora dintre ei. Pe de altă parte, sunt cei care indirect sunt susținătorii alianței, dar (există un mare și incomod ”dar”) au complexul Lupului mioritic.
E vorba de același lup, care ani în șir ataca cu nemiluita pe toate căile posibile în RM, bietele oițe, nici măcar bîrsane și nici năzdrăvane. Și cum le-ataca,/ mi le sfîșia,/ cu poftă le jumulea,/ la prănz și cină mi le îmbuca. Și cînd într-o seară,/ mi se răsculară/ bietele oițe/ pe-ale capitalei ulițe,/ brusc că năvăliră/ ”scut” și ”fulger” fiară,/ de mi le snopiră,/ unele muriră/ iar de la balcoane,/ de la deal și vale,/ ”Cioara” bea rachiu din ploscă,/ ”Lupul” fumegă din pipă. Mioriță laie, laie bucălaie,/ de trei zile-ncoace/ gura nu-ți mai tace,/ Lupul și cu Cioara,/ toți de condamnară/ la tunelul morții,/ cu mascați și porții/ de picioare, bîte,/înjurii urîte.

Așa că îi înțeleg foarte bine pe cei ce nu-și doresc ca ”Lupul” să devină președinte.

A remarcat cineva că în timp ce statele europene și americanii nu dorm nopțile de calcule și analize ce dovedesc relansarea economică, cîteva tări de prin estul europei și occidentul sovietic se întrec în spectacole electorale de-ți vine să te muți în primul hotel din univers, oricît de scump n-ar costa asta.

P.S. Am încredere în Dumnezeu, pentru rezultatul alegerilor repetate din RM.

Prost să fii, noroc să ai...

Prost să fii (să fii comunist), noroc să ai ( să fii în parlament)!!!

Am acest articol în cap încă din 6 noiembrie. Mergînd cu mașina prin oraș, am reglat radioul pe noua frecvență a postului ”Vocea Basarabiei”. La moment m-a bucurat transmisiunea în direct a ședinței din parlament și dezbaterile pe tema noului guvernator BNM.

Atent la trafic, atent la radiou. Cele auzite la radiou însă, începeau din ce în ce mai mult să mă scoată din minți, de îmi venea să-i înjur pe toți cei din trafic. Starea era provocată de idioțeniile spuse la microfon de deputații comuniști, fie că era vorba de întrebări, replici sau comentarii. Recunosc că ascultînd hahalelele comuniste, nu m-am putut abține și am replicat ceva iute și arzător. Eram singur în mașină, dar sufletul și rațiunea mea ”urlau” și priveau în sus, spre Cel ce Le vede și aude pe toate.

Din știrile tv m-am convins că cel vizat, Drăguțanu, ca și fizic, era o motivație în plus pentru fracțiunea ”BUHA-BAHA” de a face mișto de el, pentru a-și crea falsa impresie că au făcut mișto de cei din AIE. Dorin Drăguțanu, un tip liniștit, cuminte (puțin prea pentru armata de gorilele roșii din parlament), amabil (calitate nepotrivită în raport cu voronozaurii preistorici din partea stîngă, dacă privești de la tribună). Dar cel mai important, cred eu, o persoană sigură și stăpînă pe cunoștințele proprii și pe experiența acumulata în lume (nu în beciurile de la Condrița și Cricova).

Șirul imbecilităților îl deschide tovarășa Raisa Spinovschi, care, se pare, de acord în totalitate cu candidatul, este totuși deranjată de un amănunt. De ce domle jignești orgoliul lor de comhuiști dînd prioritate limbii de stat al ”ultimului imperiu din europa”, făcînd pipi grosolan pe articolul 13 din Constituție?!! Unde mai pui că ai și jignit-o pe tovarășă, dînd un răspuns nu pe placul ei. În concluzia tovarășăi - să-ți fie rușine ”de român” ca vorbitor al limbii române...

În continuarea sarabandei proștilor vine armăsarul ”pute gura de atîta nechezat”, numit și Iurie Muntean, cu o întrebare jos copita. Pe tovarășul îl doare sub coadă cîtă criză a provocat o firmă de audit. Eventual cîtă criză îi aparține lui Drăguțanu din totalul crizei provocate de firma de audit. Secretul compromiterii lui Drăguțanu tre să fie undeva prin criză, și-o fi zis pașoptistul comhuist. Mestecatul de fîn putred-leninist duce la aiureli grave tovarășe...

După cum dictează tragerea la sorți de aseara tîrziu, i-o jinit rîndul lui Antoșa Zagoroșa și a sa nuvelă despre trafic ilicit de duble cetățenii între stataliști și ”imperialiști”. Zagoroșa are informații de la Să mIo S..i-ul din 2007, cică Drăguțanu traversa frontiere cu pașaport românesc. Spre binele nostru că ultimul nu a fost învinuit de lovitură de stat. Si-o fi dat seama Antoșa că poantele lui sunt clocite. Dar nu-i totul pierdut. Si-a adus aminte că vecinii noștri au serviciile lor de securitate. Specialist în securitatea puricilor de pe capul său, a întebat, printre altele, ce mai fac serviciile de la București și dacă au și ei purici, poate fc schimb de experiență...

Totuși, nici nu se știe cum Antoșa are dreptate în ceea ce spune. În 1990 Drăguțanu avea 16 ani, iar la această vîrsta mulți băieți visează să contacteze securitatea fetelor. Se pare că Antoșa al nostru a contactat-o rău de tot și a rămas cu sechele pe viată, acuzînd pe toată lumea de contacte cu securitatea în tinerețe...

Politica de partid de promovare a tovarășelor buză-n buză cu microfonul a făcut-o pe Elena Bondarenco să apară și ea cu o intervenție șoc în doi (o ea și un microfon cît mai dotat). Grija cea mare a dînsei este cine a înaintat candidatura. Nu cumva să fie vorba de vre-un partid din afara alianței sau chiar din afara parlamentului, ținînd cont de bunul simț al voronozaurilor. Chestia cu nepotul ține de un coșmar urăt visat de tovarășă și neputînd să se abțină a spus-o la microfon.

Ca orice tort care se respectă, și tortul nostru are o cireașă (cam acră și acrită ce-i drept, dar în stare de criză se acceptă). Blea-blea-blea, în ring apare tovatășul Dandon, cunoscut cu numele de cod Dodon. Poziția e cît se poate de clară - ”Ficțiunea nostra-vova nu va susține această candidatură. În situația de criză, cînd așteptările sunt atît de mari (ne e dor de vacanțe prin europa...), nu putem susține pe cineva care nu este o personalitate notorie în domeniu.” Adică, dacă nu are pecetea de partid - personalitate, dacă nu e voronozaur - notorie, nici nu merge vorba de domeniu. Așteptările sunt totul. Restul e frișcă.

Cînd scriu acest articor am descifrat enigma show-ului comuneghiobist. De fapt ascultam piesa ”Nu zaits pogady”, regizată de Tktktktktkașiuc, costumație Mihin, suflor - Puștoaica, jucată de trupa de voronoizi. Avînd sediul în dezinsecție și dezinfecție continuă cu paraziți, piesa a fost jucată la ședința parlamentului.

PS Zaits, volk. Zaits, volk...

Drăguțanu, spor la treabă...

De rîsul nostru... continuare... (De ce...)

De ce să mă întreb de zece ori și o dată să scriu? De ce să întreb de persoane calificate în domeniu? De ce să pun la îndoială cînd nu sunt sigur de ceva? La ce bun atîta grijă și bătaie de cap, cînd sunt plin de indiferență, nepăsător la ce mă înconjoară, chior la ce scriu, surd la cum sună? Deranjează pe cineva? Nu. Păi vezi... De ce???
Sună mai rău - casa informație nu eliberează - decît - nu oferim informații ? Rămîne de văzut...

De ce să întreb de cineva priceput cum e corect să formulez o idee sau un mesaj, dacă pentru mine e deajuns că am banu` și restul nu ma interesează? Ar schimba asta ceva?

De ce să angajez o persoană specializată în domeniul limbii române pentru a asigura corectitudinea mesajelor publicitare, cel puțin din respect față de limbă și de oameni, dacă eu nu știu cei aia respect? Ha, de limbă, de oameni? Cu ce se mănîncă asta?

De ce să citesc cel puțin o dată ceea ce afișez în cîteva ore, dacă pot invoca răul de înnălțime pentru a mușamaliza lipsa de cunoștințe? Am afișat, am primit salariul, am de o sută de grame de ce o fi? Ajunge frate, de unde vreți interes pentru ce văd dar nu înțeleg, aud dar nu deslușesc, privesc dar par un bou la poartă nouă? Ia uite ce frumos arată. Cine vrea cumpăra ”vagonca”, cine nu, cumpără doar ”din plastic”, unde-i problema???

De ce să aleg varianta ”asistenta superioară” dacă toate asistentele noastre sunt majore și cuvîntul majoră e mai scurt (economie de spațiu)? E mai fain așa, poate ne dau și nouă epoleți...de pus undeva.

De ce să ridic problema corectitudinii denumirii postului meu dacă nu mă duce capul? Abia de mă duce halatul...Păcat că secția noastră nu are trupă de majorete, acolo majoră.

De ce să mă întreb dacă e scris corect sau nu? Pe mine mă doare undeva, de aia sunt în fața acestei uși. Mai știi, poate au și asistente minore... Dar eu nu mă bag la minore, stați linistiți.

După cum vedeți, ziua de 3 noiembrie a fost destul de grea pentru mine. Atît de grea încît îmi părea că suportam durerea indiferenței tuturor. Oare ce e mai greu, să fii indiferent sau să suporți indiferența celor din jur???

PS Moldova e patria mea, o iubesc, p***-m-as pe ea...

De rîsul nostru...

O să încep acest articol cu niște amintiri din anii studenției...
În anul doi de facultate (1998), am făcut o deplasare la Chișinău, alături de un grup de români pentru a participa la o manifestare studențească la Universitatea Politehnică din Chișinău. Pe toată perioada cît ne-am deplasat prin Chișinău, colegii români nu se puteau abține să nu rîdă, uneori chiar în hohote. Atunci am rămas uimit să aflu că motivul amuzamentului lor erau inscripțiile de toate genurile din oraș, de pe clădiri, panouri, mijloace de transport etc.
De cîn sunt revenit "acasă", motive ca cel de mai sus, îmi amintesc de acele hohote. Atîta doar că mie îmi provoacă dezgust și dispreț față de cei ce crează astfel de "perle" și față de cei responsabili de situația celor dintîi...

În continuare vă propun cîteva anomalii lingvistice

Atenție la cuvîntul NUMERAȚIA.

Dex - Numerație - Sistem de cifre și de reguli folosit pentru reprezentarea numerelor.

Parafrazîndu-i pe cei de la ProTV București și campania lor Jos Pălăria, o să spun următoarele. De ce să nu scriu o tîmpenie (numerație în loc de numerotație) chiar cu riscul de a fi numit la rîndul meu tîmpit. Oricum, riscul e mic, majoritatea "pun botul".

În cazul nostru, e vorba în primul rînd de tîmpenia celui care nu știe dar scrie (tîmpenii), iar în al doilea rînd e vorba de tîmpenia societății care înghite oarbă și mută propriile tîmpenii.

Majoritatea dintre noi am trecut, trecem și din păcate, vom trece încă multa vreme pe lîngă astfel de amplasamente fără să reacționăm decisiv. Unii chiar se opresc și se înfruptă din cele propuse fără măcar să realizeze diferența dintre ceea ce servesc și ceea ce li se spune că servesc. Important e că alungă foamea, mintea și sufletul contează mai puțin sau chiar deloc.

La celelalte las comentariile pe seama voastra...

Poliția moldovenească, necesitate sau moft perfid...

Scriu acest articol deoarece sunt iritat deja de ineficiența pozitivă a ceea ce se numeste POLIȚIE (rutieră, civilă etc). Am cîteva minute de cînd m-am întors de la plimbarea de seară cu copilul, din parcul de alături, Valea Trandafirilor. Iar ceea la ce s-a întîmplat să fiu martor, pur și simplu m-a făut să mai oftez odată și să zic cîte ceva în gind să nu mă audă soția. Pozele va rog...










Pornim de la faptul că accesul mijloacelor de transport în parc este interzis, cu excepția ambulanșei și poliției. Ok.
Mergînd prin parc în două rînduri a trecut pe lîngă noi mașini te taxi care mergeau încet, parcă erau la pescuit clienți. Deci o abatere de la normă. Ceva mai tîrziu a trecut pe lîngă noi o patrulă călare pe doi cai. N-am ce zice, caii erau îngrijiți, mergeau elegant, călăreții erau în uniforme. Cu toate astea în minte îmi apăru o întrebare, La ce folos și cu ce efect???
La cîteva minute, minune, apare și o mașină a poliției. Trebuie să recunosc că la prima vedere cei din mașină păreau obosiți și se mulțumeau doar cu mersul încet al mașinii. Asta chiar dacă au trecut ca și noi pe lîngă mașinile din prima poză. Iar la cele doua mașini, care clar încălcau regula de acces în parc, se auzea muzica la maxim și ceva gălăgie. Deci pînă acum efect zero, necesitate minus infinit.
Cind ne întorceam pe lîngă aceleași mașini, hop și o patrulă care se deplasa a piedi, adică pe jos. Resemnat că cei cu mașina nu s-au complicat, priveam dezinteresat către cei trei. Deodata observ că totuși se apropie de mașini chemînd proprietarul. Hai că se produce un miracol, îmi zic în gînd. Apare proprietarul mașinii și cu unul din patrulă se apropie de jeep. Soferul urcă, îi arată ceva de după ușă la care polițistul face semn celor doi și se îndepărtează. Am exagerat, îmi zisei. Cei trei se apropie de alte două mașini aflate în vecinătate, parcă încercînd să-mi dovedească că nu e totul pierdut. În cea de-a doua poză se vede acel moment. Ghiciți rezultaul...! Era și firesc (pentru RM). Efect zero, necesitate minus infinit. În poza a treia cei trei o iau agale pe alee resemnați sau poate mulțumiti de eficiența lor și de a lor necesitate. Da, da, mulțumiți. Pentru că zicem noi că eficiența lor e zero. Dar în funcție din ce parte privim, eficiența lor poate fi considerată maximă. La fel și necesitatea, foarte mare. De ce??? Era odată și mai e și azi (din păcate) o ființă (nu vreau să-l jignesc numindu-l om sau domn), cel mult un tovarăș, căruia-i zice lumea Vorona (adică cioara, nu corbul, risc de jignire) pentru care aceste ființe (motivul se menține) își fac datoria cu vîrf și îndesat. Pentru primul, cei din urmă sunt adevărați super-mans (prin asociere traducerea ia o întorsătura din care rezultă urmatoarele - lingăi, lași, mișei, mizerii ale societății). Pentru cei din urma traducerea rămîne cea firească, doar e vorba de șefu...

La încheiere...

Oare cei vizați în acest articol poartă o vină mai mică decît cea a Voronei??? Răspunsul poate fi "da" doar dacă se demonstrează că sunt nedezvoltați suficient mintal. Ipoteza are temei, dacă ne gîndim care este principiul după care se merge la selectarea contingentului militar. Și atunci ce ar trebui să arătăm mai mult față de ei MILĂ sau DISPREȚ...?

Sunt însă suficienți care au mintea suficient de dezvoltată. Care acționează conștient și fără scrupule. Pentru aceștia oare e suficient DISPREȚUL nostru...?

Şi totuşi unde este buticul...

Poftim o nouă aberaţie, într-o tentativă de a traduce cuvînt cu cuvînt o simplă expresie. În momentul în care am început să scriu acest articol, am dat şi o căutare pe dexonline.ro. Am primit cel mai simplu răspuns posibil: "Cuvântul "oformare" nu a fost găsit". Atunci unde e problema, ori limba română nu e suficient de flexibilă, ori cetăţeanul acestui meleag e prea rigid în gîndire. Un lucru e clar, la nivel de societate avem cel puţin o problemă, şi e una cel puţin foarte gravă. Nu mai ştim să gîndim, nu mai vrem să gîndim, nu suntem învăţaţi să gîndim şi nu învăţăm pe alţii să gîndească.

P.S. Oare mai ştim ce înseamnă "a gîndi"...
Să fie oare atît de dificil şi neplăcut să gîndeşti...

"BANCĂ sau BORCAN"

Sper ca toata lumea să facă legătura între titlul articolului şi imaginile de mai sus. Văzînd aceste mesaje de cîteva ori într-o perioadă relativ scurta, şi negăsind nici o schimbare, le-am imortalizat

şi iată-le...

Mă abţin special de la expunerea personală faţă de ce se vede în poze şi vă provoc pe voi cei care vizitaţi cest blog la o dezbatere. Totuşi, asta se petrece într-o bancă puternică şi cu capital străin. Mai pot spune că, sunt sigur că responsabilul străin de această bancă în RM nu cunoaşte româna, sau o cunoaşte superficial (scuzabil în oarecare măsură), altfel ar fi sesizat eroarea de exprimare din varianta română.

Astfel, se poate spune că, în mare parte, suntem mot-a-mot-işti în exprimare. Oare numai în exprimare...

Aştept reacţii de tot felul...

P.S. Oare e chiar aşa de greu să spui: Te grăbeşti...? Sau spunînd aşa, nu mai suntem "noi"...

Inculți, indiferenți sau "maldavani" a la Voronin (adică totul împreună) ???

Făcînd cîteva zeci de km zilnic prin oraș, am marea șansă să stau și la semafoare pe roșu. Adică am posibilitatea să observ ce se petrece în jur. Să mai citesc cîteva panouri, afișe. De cele mai multe ori am timp și să le analizez. Mai rar reușesc să fac cîte o poză cu telefonul a celora care îmi sar în ochi cu ceva. Cazul de azi este de acest fel.

De fiecare dată cînd vedeam o astfel de mașină (sunt cîteva, vreo 7), nu reușeam să prind o captură. În cele din urmă mi-a fost dat să trec pe lîngă sediul lor sau pe lîngă depozit, deoarece erau toate parcate (păcat că nu am făcut o poză a coloanei). Și uite așa am făcut rost și de poză.

La o analiză simplă puteți depista gravele și inacceptabelele greșeli din text (a în loc de ale).

Nu știu cum vă simțiți voi văzînd așa ceva aproape zilnic, eu însă, mă simt ca într-o mare casă de nebuni (adică cu foarte mulți nebuni) în care fiecare face ce vrea, spune ce vrea, scrie ce vrea, fără să se întrebe măcar o clipa dacă e corect, etic și moral. Iar nebunia lor e de fapt un cocteil de incultură, indiferență, inconștiență și prostie de toate felurile. Și poate ce e și mai grav, nimeni nu se autosesizează, favorizînd expansiunea nebuniei și nebunilor de acest fel în toate cele patru zări. Cel puțin eu am o explicație, atîta timp cît cei care se numesc conducătorii societății sunt și mai inculți, și mai indiferenți, și mai inconștienți și plini de prostia respectivă, nu ai cum să te aștepți la vreo schimbare în bine, revenirea la normalitate și să poți miza la un progres real.

Adevarul care doare este că degradăm continuu, pentru că ne lăsăm conduși de niște degradați, prostim pentru că ne lăsăm conduși de niște proști.

P.S. Să-i băgăm pe ei la casa de nebuni dacă nu doresc să se deștepte, pentru a nu ajunge noi la casa debuni, înnebuniți de prostia lor... (Subsemnatul)

Troleibuzele și oamenii din ele...(la 1,5 lei)

Problema troleelor din Chișinău mă macină de multă vreme. Cu ele am circulat cînd eram la liceu, cînd veneam la Chișinău de la Iași, student fiind și pînă acum un an, cînd mi-am luat mașină. Și în tot acest timp am încercat să înțeleg logica și principiile pe care se bazează activitatea RATEC.

Ieri, la știri, am aflat că se lucrează la majorarea tarifului de la un leu la 1,5 lei. Voi încerca să abordez aceasta chestiune prin prisma rolului și efectului unei rețele electrice de transport în comun din capitala Chișinău, făcînd trimitere la situații din alte țări cunoscute de mine prin vizitarea acestor țări.

O să încep prin a spune că troleibuzul, ca mijloc de transport electric în comun, este destul de important pentru un oraș ca Chișinăul.

1. Consumă curent electric, deci este ecologic și econom în comparație cu consumatorele de combustibil.

2. Este avantajat de lipsa rețelelor de tramvai și de metrou.

Pîna acum toate bune și frumoase. Și totuși apare întrebarea: De ce rețeaua de troleibuze din Chișinău se confruntă în permanență cu probleme de natură vitală?

După părerea mea, problemele au început încet încet de pe timpul cînd biletele pentru trolee se vindeau în ghișeele din stații. Din ce în ce mai multă lume, influențată de falsa tranziție în care se afla și se mai află Chișinăul și întreaga Moldovă, renunța la obligația de a cumpăra bilete și, cum zic românii, mergeau cu nașul. Resimțind această problemă din ce în ce mai mult, în timp, s-a ajuns la ceea ce avem azi. Alte persoane, alte salarii, alte obligații, adică norme. Și toate astea pentru ce? Pentru a asigura colectarea prețului biletului de cel ce utilizeaza acest mijloc de transport în comun. O altă invenție a responsabililor regiei a fost aceea de a realiza o restructurare, la nivel de gestiune a veniturilor și cheltuielilor, a personalului și troleelor, ajungîndu-se să avem trei parcuri de troleibuze care funcționeaza ca trei gestiuni separate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare parc de troleibuze funcționează separat de celelalte.

Primul lucru care e firesc să se întîmple, și care de altfel se întîmplă zilnic, este conflictul dintre cele trei la preluarea clienților, și odată cu ei și contravaloarea călătoriei. Ceva asemănător se petrece, destul de evident, și în cazul rețelei de maxi taxi. Aici însă normalul este la el acasă. Cît de normal este, însă, acest lucru în cazul troleelor noastre? După părerea mea, nu e deloc normal. Spun asta pentru că am fost martorul unei astfel de dovezi, cînd două troleibuze de la parcuri diferite, deci concurente între ele, ajung să intre pe o porțiune care se suprapune (cel mai frecvent caz este strada Ștefan cel Mare, pe unde circula opt rute diferite din trei parcuri diferite). Conflictul deschis apare la prima stație, cînd al doilea îl claxonează și îl apostrofează pe primul, de ce s-a băgat în față. Și asta nu e totul. Primul, să nu-i rămînă dator celuilalt, întîrzie plecarea din stație, chipurile să mai ia niște pasageri.

În acest moment au loc un șir de încălcări ale logicii de funcționare. Dacă facem abstracție de situația noastra, lucrurile ar sta după cum urmează. Dacă mai apar potențiali pasageri în stație, primul poate pleca liniștit, știind că are în spate un coleg care preia pasagerii și știind că banii de pe călătorie ajung în aceeași gestiune, și mai știind că problema asigurării bugetului este garantată și de subvenționare. Principala obligație a sa fiind, conducerea cu prudență, respectarea cu strictețe a orarului, asigurarea calitativă a transportării pasagerilor etc. Revenind la "oile noastre" ne dăm seama că suntem departe de la aceste principii.

Și dacă două troleibuze într-o stație nu înseamnă mare aglomerație și blocaj în trafic, ce ne facem cînd se adună cîte 6-8 trolee la aceeași stație (ex. Ștefan cel Mare cu Ismail, etc.). Primul întărzie plecarea din stație, așteptînd pasageri, al doilea claxonează, eventual apostrofează, iar ultimul așteapta neputincios să plece primele șapte. Cine credeți că are de pierdut și de suferit cel mai mult?!! Bineînțeles că pasagerii din toate troleele, dar cel mai mult din ultimul. Care (martor fiind) coboară din ultimul troleu, urcă în primul și în plus mai plătesc odată călătoria. Va place, nu?

O altă situație interesantă este atunci cînd un troleu se defectează, călătorii din el vor să urce în următorul, dar surpriză. Taxatorul din al doilea troleu le spune ca trebuie să plateasca iar, pentru că primul troleu este din alt parc decît ei. Eventual să aștepte un troleu din același parc cu cel defectat. La fel de interesant și încurajator!!!

Unde vreau să ajung, de fapt? La ideea că majorarea prețului biletului cu 50%, nici pe departe, nu rezolvă criza în care se afla de ceva vreme regia. Sunt sigur că nimeni nu a făcut o analiză amplă și complexă despre situația rețelelor de transport din Chișinau.

Dacă spunem că în capitala sunt sute de rute și mii de microbuze care împînzesc zilnic orașul, trebuie să mai spunem că aceleași microbuze "fura", direct sau indirect, zilnic, sute poate mii de pasageri de la celelalte rețele de transport. Se ține sau nu cont de asta???

Dacă spunem că avem trei parcuri de troleibuse concurente între ele, trebuie să spunem că, conștient sau nu, luptă trei parcuri pentru același pasager, pentru același leu. Iar mai nou vor lupta pentru același 1,5 lei.

Dacă spunem că doar pe strada Ștefan cel Mare se suprapun opt rute diferite de troleibuze, trebuie sa spunem că pentru potențialii pasageri de pe aceeași stradă fug (opt stații pe o parte și opt pe alta a străzii, 2-3 trolee cu același număr pe o parte și 2-3 pe cealaltă, opt numere diferite) între 32 și 48 de trolee. Nu uitați de nerespectarea orarului și de concurența dintre parcuri și obținem o imagine dezastruoasă, care chiar are loc zilnic în capitală.

Dacă spunem că o foarte mare parte din persoanele care, mai mult sau mai puțin, circulă zilnic cu troleul fac parte dintr-o categorie care este scutită de plata călătoriei, trebuie să spunem că cei care plătesc sunt foarte puțini din totalul călătorilor (pensionari, polițiști, funcționari publici etc.)

Dacă spunem că fiecare taxatoare are un plan de realizat zilnnic, trebuie să spunem că astfel se face abstracție de faptul că circulă cu troleibuzul oameni și nu animale, că se renunță la orar, la bun simț și, în cele din urmă, la scopul pentru care în mod normal activează o regie de transport în comun intr-o capitală ca Chișinăul.

Principalele obiecții și propuneri pe care le-aș avea față de conducătorii regiei ar fi:

- revenirea la o gestiune și politică de activitate unică a celor trei parcuri de troleibuze;

- degajarea străzii Ștefan cel Mare prin mutarea unor rute pe strada București;

- solicitarea unei cote părți din încasările rutelor de microbuze;

- atragerea de investiții reale pentru înnoirea parcurilor cu trolee noi;

- realizarea de campanii de sensibilizare a societății de a plăti conștient valoarea călătoriei în transportul în comun;

- evaluarea reală a sumelor de încasat în baza scutirilor eliberate pentru diferite categorii;

- eficientizarea la maxim a activității prin acțiuni de management eficiente și de lungă durată;

- realizarea unui studiu realist și complex al situației rețelelor de transport de orice fel din Chișinău și realizarea modificărilor care se impun în cel mai scurt timp.

P.S. Am locuit sapte ani într-un oraș ca Iașiul, care are trolee, tramvaie, autobuze și maxi taxi-uri. Fiecare se gestionează individual dar coordonează toate în privința traseelor și a orarului pentru o eficiență a transportarii pasagerilor. Prețul unei călătorii este unul real și nu unul de compromis. Plata tichetelor se face conștient iar amenzile sunt pe măsura inconștienței.

Avem de unde învăța dar nu are cine să invețe. Iar anormalul este pentru noi o normalitate falsă...

Suntem sau nu în secolul XXI ?!

Pentru început salut pe cei ce m-au citit şi mă vor citi.

Azi voi aborda un subiect delicat în care se află Moldova şi deci fiecare din noi. Suntem sau nu în secolul XXI? Dacă da, în ce condiţii, dacă nu, atunci unde suntem? Mai jos vă prezint cîteva poze în care se poate vedea un act eliberat în luna noiembrie a anului 2008. Este vorba de un act de decontare, eliberat de Spitalul de Proteze din Chişinău, unui pacient care a comandat încălţăminte specială.

Ca însoţitor al acelei persoane, am studiat un pic actul. Şi, ce credeţi? Am rămas stupefiat nu alta... Să zicem că putem accepta forţat faptul că e în rusă. Dar cînd am văzut că a fost tipărit în 1986, în 50000 de exemplare, şi mai este folosit şi azi, mi-am zis: De ce, de ce Doamne mă faci martor la aşa anomalii ale ipocriziei şi prostiei omeneşti?...

Oare care este motivul principal pentru care în zilele noastre se mai folosesc tipizate vechi de peste 20 de ani?

Oare cîţi ani trebuie să treacă ca oricare din noi să vrea şi să nu poată să dea peste o astfel de anomalie?

Oare vinoveţi sunt doar ei sau şi noi, că acceptăm să trăim în mizeria care e satisfacţia lor...?