31 mai, 2009

Troleibuzele și oamenii din ele...(la 1,5 lei)




Problema troleelor din Chișinău mă macină de multă vreme. Cu ele am circulat cînd eram la liceu, cînd veneam la Chișinău de la Iași, student fiind și pînă acum un an, cînd mi-am luat mașină. Și în tot acest timp am încercat să înțeleg logica și principiile pe care se bazează activitatea RATEC.

Ieri, la știri, am aflat că se lucrează la majorarea tarifului de la un leu la 1,5 lei. Voi încerca să abordez aceasta chestiune prin prisma rolului și efectului unei rețele electrice de transport în comun din capitala Chișinău, făcînd trimitere la situații din alte țări cunoscute de mine prin vizitarea acestor țări.

O să încep prin a spune că troleibuzul, ca mijloc de transport electric în comun, este destul de important pentru un oraș ca Chișinăul.

1. Consumă curent electric, deci este ecologic și econom în comparație cu consumatorele de combustibil.

2. Este avantajat de lipsa rețelelor de tramvai și de metrou.

Pîna acum toate bune și frumoase. Și totuși apare întrebarea: De ce rețeaua de troleibuze din Chișinău se confruntă în permanență cu probleme de natură vitală?

După părerea mea, problemele au început încet încet de pe timpul cînd biletele pentru trolee se vindeau în ghișeele din stații. Din ce în ce mai multă lume, influențată de falsa tranziție în care se afla și se mai află Chișinăul și întreaga Moldovă, renunța la obligația de a cumpăra bilete și, cum zic românii, mergeau cu nașul. Resimțind această problemă din ce în ce mai mult, în timp, s-a ajuns la ceea ce avem azi. Alte persoane, alte salarii, alte obligații, adică norme. Și toate astea pentru ce? Pentru a asigura colectarea prețului biletului de cel ce utilizeaza acest mijloc de transport în comun. O altă invenție a responsabililor regiei a fost aceea de a realiza o restructurare, la nivel de gestiune a veniturilor și cheltuielilor, a personalului și troleelor, ajungîndu-se să avem trei parcuri de troleibuze care funcționeaza ca trei gestiuni separate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare parc de troleibuze funcționează separat de celelalte.

Primul lucru care e firesc să se întîmple, și care de altfel se întîmplă zilnic, este conflictul dintre cele trei la preluarea clienților, și odată cu ei și contravaloarea călătoriei. Ceva asemănător se petrece, destul de evident, și în cazul rețelei de maxi taxi. Aici însă normalul este la el acasă. Cît de normal este, însă, acest lucru în cazul troleelor noastre? După părerea mea, nu e deloc normal. Spun asta pentru că am fost martorul unei astfel de dovezi, cînd două troleibuze de la parcuri diferite, deci concurente între ele, ajung să intre pe o porțiune care se suprapune (cel mai frecvent caz este strada Ștefan cel Mare, pe unde circula opt rute diferite din trei parcuri diferite). Conflictul deschis apare la prima stație, cînd al doilea îl claxonează și îl apostrofează pe primul, de ce s-a băgat în față. Și asta nu e totul. Primul, să nu-i rămînă dator celuilalt, întîrzie plecarea din stație, chipurile să mai ia niște pasageri.

În acest moment au loc un șir de încălcări ale logicii de funcționare. Dacă facem abstracție de situația noastra, lucrurile ar sta după cum urmează. Dacă mai apar potențiali pasageri în stație, primul poate pleca liniștit, știind că are în spate un coleg care preia pasagerii și știind că banii de pe călătorie ajung în aceeași gestiune, și mai știind că problema asigurării bugetului este garantată și de subvenționare. Principala obligație a sa fiind, conducerea cu prudență, respectarea cu strictețe a orarului, asigurarea calitativă a transportării pasagerilor etc. Revenind la "oile noastre" ne dăm seama că suntem departe de la aceste principii.

Și dacă două troleibuze într-o stație nu înseamnă mare aglomerație și blocaj în trafic, ce ne facem cînd se adună cîte 6-8 trolee la aceeași stație (ex. Ștefan cel Mare cu Ismail, etc.). Primul întărzie plecarea din stație, așteptînd pasageri, al doilea claxonează, eventual apostrofează, iar ultimul așteapta neputincios să plece primele șapte. Cine credeți că are de pierdut și de suferit cel mai mult?!! Bineînțeles că pasagerii din toate troleele, dar cel mai mult din ultimul. Care (martor fiind) coboară din ultimul troleu, urcă în primul și în plus mai plătesc odată călătoria. Va place, nu?

O altă situație interesantă este atunci cînd un troleu se defectează, călătorii din el vor să urce în următorul, dar surpriză. Taxatorul din al doilea troleu le spune ca trebuie să plateasca iar, pentru că primul troleu este din alt parc decît ei. Eventual să aștepte un troleu din același parc cu cel defectat. La fel de interesant și încurajator!!!


Unde vreau să ajung, de fapt? La ideea că majorarea prețului biletului cu 50%, nici pe departe, nu rezolvă criza în care se afla de ceva vreme regia. Sunt sigur că nimeni nu a făcut o analiză amplă și complexă despre situația rețelelor de transport din Chișinau.


Dacă spunem că în capitala sunt sute de rute și mii de microbuze care împînzesc zilnic orașul, trebuie să mai spunem că aceleași microbuze "fura", direct sau indirect, zilnic, sute poate mii de pasageri de la celelalte rețele de transport. Se ține sau nu cont de asta???

Dacă spunem că avem trei parcuri de troleibuse concurente între ele, trebuie să spunem că, conștient sau nu, luptă trei parcuri pentru același pasager, pentru același leu. Iar mai nou vor lupta pentru același 1,5 lei.

Dacă spunem că doar pe strada Ștefan cel Mare se suprapun opt rute diferite de troleibuze, trebuie sa spunem că pentru potențialii pasageri de pe aceeași stradă fug (opt stații pe o parte și opt pe alta a străzii, 2-3 trolee cu același număr pe o parte și 2-3 pe cealaltă, opt numere diferite) între 32 și 48 de trolee. Nu uitați de nerespectarea orarului și de concurența dintre parcuri și obținem o imagine dezastruoasă, care chiar are loc zilnic în capitală.

Dacă spunem că o foarte mare parte din persoanele care, mai mult sau mai puțin, circulă zilnic cu troleul fac parte dintr-o categorie care este scutită de plata călătoriei, trebuie să spunem că cei care plătesc sunt foarte puțini din totalul călătorilor (pensionari, polițiști, funcționari publici etc.)
Dacă spunem că fiecare taxatoare are un plan de realizat zilnnic, trebuie să spunem că astfel se face abstracție de faptul că circulă cu troleibuzul oameni și nu animale, că se renunță la orar, la bun simț și, în cele din urmă, la scopul pentru care în mod normal activează o regie de transport în comun intr-o capitală ca Chișinăul.


Principalele obiecții și propuneri pe care le-aș avea față de conducătorii regiei ar fi:

- revenirea la o gestiune și politică de activitate unică a celor trei parcuri de troleibuze;

- degajarea străzii Ștefan cel Mare prin mutarea unor rute pe strada București;

- solicitarea unei cote părți din încasările rutelor de microbuze;

- atragerea de investiții reale pentru înnoirea parcurilor cu trolee noi;

- realizarea de campanii de sensibilizare a societății de a plăti conștient valoarea călătoriei în transportul în comun;

- evaluarea reală a sumelor de încasat în baza scutirilor eliberate pentru diferite categorii;

- eficientizarea la maxim a activității prin acțiuni de management eficiente și de lungă durată;
- realizarea unui studiu realist și complex al situației rețelelor de transport de orice fel din Chișinău și realizarea modificărilor care se impun în cel mai scurt timp.
P.S. Am locuit sapte ani într-un oraș ca Iașiul, care are trolee, tramvaie, autobuze și maxi taxi-uri. Fiecare se gestionează individual dar coordonează toate în privința traseelor și a orarului pentru o eficiență a transportarii pasagerilor. Prețul unei călătorii este unul real și nu unul de compromis. Plata tichetelor se face conștient iar amenzile sunt pe măsura inconștienței.
Avem de unde învăța dar nu are cine să invețe. Iar anormalul este pentru noi o normalitate falsă...

29 mai, 2009

Suntem sau nu în secolul XXI ?!

Pentru început salut pe cei ce m-au citit şi mă vor citi.
Azi voi aborda un subiect delicat în care se află Moldova şi deci fiecare din noi. Suntem sau nu în secolul XXI? Dacă da, în ce condiţii, dacă nu, atunci unde suntem? Mai jos vă prezint cîteva poze în care se poate vedea un act eliberat în luna noiembrie a anului 2008. Este vorba de un act de decontare, eliberat de Spitalul de Proteze din Chişinău, unui pacient care a comandat încălţăminte specială.


Ca însoţitor al acelei persoane, am studiat un pic actul. Şi, ce credeţi? Am rămas stupefiat nu alta... Să zicem că putem accepta forţat faptul că e în rusă. Dar cînd am văzut că a fost tipărit în 1986, în 50000 de exemplare, şi mai este folosit şi azi, mi-am zis: De ce, de ce Doamne mă faci martor la aşa anomalii ale ipocriziei şi prostiei omeneşti?...
Oare care este motivul principal pentru care în zilele noastre se mai folosesc tipizate vechi de peste 20 de ani?
Oare cîţi ani trebuie să treacă ca oricare din noi să vrea şi să nu poată să dea peste o astfel de anomalie?
Oare vinoveţi sunt doar ei sau şi noi, că acceptăm să trăim în mizeria care e satisfacţia lor...?