04 iunie, 2009

Inculți, indiferenți sau "maldavani" a la Voronin (adică totul împreună) ???

Făcînd cîteva zeci de km zilnic prin oraș, am marea șansă să stau și la semafoare pe roșu. Adică am posibilitatea să observ ce se petrece în jur. Să mai citesc cîteva panouri, afișe. De cele mai multe ori am timp și să le analizez. Mai rar reușesc să fac cîte o poză cu telefonul a celora care îmi sar în ochi cu ceva. Cazul de azi este de acest fel.


De fiecare dată cînd vedeam o astfel de mașină (sunt cîteva, vreo 7), nu reușeam să prind o captură. În cele din urmă mi-a fost dat să trec pe lîngă sediul lor sau pe lîngă depozit, deoarece erau toate parcate (păcat că nu am făcut o poză a coloanei). Și uite așa am făcut rost și de poză.
La o analiză simplă puteți depista gravele și inacceptabelele greșeli din text (a în loc de ale).
Nu știu cum vă simțiți voi văzînd așa ceva aproape zilnic, eu însă, mă simt ca într-o mare casă de nebuni (adică cu foarte mulți nebuni) în care fiecare face ce vrea, spune ce vrea, scrie ce vrea, fără să se întrebe măcar o clipa dacă e corect, etic și moral. Iar nebunia lor e de fapt un cocteil de incultură, indiferență, inconștiență și prostie de toate felurile. Și poate ce e și mai grav, nimeni nu se autosesizează, favorizînd expansiunea nebuniei și nebunilor de acest fel în toate cele patru zări. Cel puțin eu am o explicație, atîta timp cît cei care se numesc conducătorii societății sunt și mai inculți, și mai indiferenți, și mai inconștienți și plini de prostia respectivă, nu ai cum să te aștepți la vreo schimbare în bine, revenirea la normalitate și să poți miza la un progres real.
Adevarul care doare este că degradăm continuu, pentru că ne lăsăm conduși de niște degradați, prostim pentru că ne lăsăm conduși de niște proști.
P.S. Să-i băgăm pe ei la casa de nebuni dacă nu doresc să se deștepte, pentru a nu ajunge noi la casa debuni, înnebuniți de prostia lor... (Subsemnatul)

Un comentariu:

Ivan Goncearuc spunea...

Merci pentru comentariu de pe blogul meu.