01 aprilie, 2010

Ce se poate spune și mai ales ce se poate face???

Chiar dacă acum se vorbește tot mai intens de evenimentele din aprilie, trecut, azi mi-a sărit în ochi ceva la care pe moment nu aveam cuvinte. Nu am putut trece fără să fac cîteva poze și fără să scriu acest post. Dovada este și data ultimului post. Recunosc că cea mai la îndemînă scuză este lipsa timpului. Azi însă, am rupt de unde am putut și cam în grabă pun întrebarea din titlu. Iată și pozele.





























Toată lumea își aduce aminte de întîmplarea din Parcul Central în care a fost implicată Biserica din imagini. Iar astăzi aceste lucruri pot fi văzute fără nicio sinchiseală.
Eu mă întreb, de ce avem nevoie de biserică (mai ales cea cu pricina)? Ca să creeze tensiuni între religii și etnii?
De ce avem nevoie de justiție, dacă nu rezolvă odată și bine cazuri ca astea?
Nu știu cum alții, dar eu am senzația că biserica cu pricina și multe altele s-au transformat încet și sigur în niște secte ce manipulează grupuri de oameni în cu totul alte interese decît cele religioase. Amintiți-va de cazul redacției timpul și atacul cu ouă. Acum conflictul cu evreii și religia lor.
O altă întrebare ar fi, cîți dintre noi care se considera creștini se regăsesc cu acțiunile acestor biserici, cu comportamentul IPS Vladimir din ultimii ani.
Ne considerăm creștini, mergem la biserică, ne rugăm, aprindem o lumînare, donăm bani și ne trăim viața de parcă totul e așa cum trebuie să fie. Pe cine mințim însă cînd închidem ochii la mizeria în straie bisericești (cum vi se pare ca un preot să conducă și o firmă de rent a car, vineri îl plătești pentru mașină iar duminică îi săruți mîna la slujbă).
Sa știți că am intrat pe cîteva sait-uri cu Dor Le Dor, fără să văd creun pericol la adresa integrității mele religioase. De ce atîta grijă din partea bisericii. Mult mai multă decît fată de proprii enoriași.
Păcat, mare păcat.
Ce a devenit biserica în RM, IPS Vladimir...??? Ce ați devenit dumneavoastră...??? Noi ce trebuie să devenim...???
P.S. Mai avem nevoie de (o astfel) de biserică??? Aștept păreri sincere.

Un comentariu:

Alexandru Cozer spunea...

Eu nu am incredere