Ce vedem și ce înțelegem?

În acest articol doresc să pun în dezbatere modul de abordare a campaniei electorale privind referendumul, la nivel de panouri stradale, a primelor două partide politice, la nivel de apariții. Și anume, PLDM și PDM. Să vedem pozele...

1. Panourile stradale (runda 1)

O să încep a spune că PLDM a ales o formă diversificată de prezentare a mesajului, pe cînd PDM a recurs la o singură variantă.(cel puțin pentru moment)

PLDM a ales o poziție de deschidere maximă, așa cum îi stă bine unui partid care dorește să guverneze o țară. Arată clar că ține cont de părerea tuturor categoriilor socio-profesionale. Însăși PLDM este format din reprezentanți ai acestor categorii. Mesajul PLDM are valoare egală pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbesc. Argumentul forte este că toți suntem cetățenii acestei tări.

PDM are o singură variantă pentru panourile stradale.

Aşadar, în runda 1, PLDM - +1, PDM - 0.

2. Mesajul, conţinut şi valoare (runda 2)

PLDM - În prima poză avem îndemnul către cetățeni de a fi puternici, de a opta pentru posibilitatea de a-și alege președintele. Este evident că cetățeanul care are dreptul de a alege în mod direct președintele țării, se simte mai puternic ca membru al societății, mai hotărît în a interacționa cu statul, mai motivat în a-și apăra drepturile. De aici deducem și motivele de bază a comuniștilor privind modificarea Constituției, și anume,alegerea președintelui de către Parlament. Au ales să ignore poporul pentru a-și asigura o cît mai mare continuitate.

Mărimea siglei partidului vrea să spună că PLDM este un partid puternic atît prin liderul său dar și prin membrii săi. Este puternic și ca percepție și ca realitate.

PDM - În unica poză (pentru că au un singur model de panou) a echipei Diacov&Lupu (pentru că mă îndoiesc că ceilalți membri au un cuvînt de spus) vedem următoarele: - pe Marian Lupu, în splendoarea imensității sale. Alături avem confirmarea că în imagine e anume Lupu, doua puncte și un citat ce-i aparține. Sigla partidului stă ascunsă undeva în colț, poate pentru a confirma mărimea și valoarea partidului. Straniu este faptul că panourile stradale nu conțin cuvintele - votează și referendum. Găsim totuși cuvîntul Președinte, cum însă? Cel puțin pentru mine, mesajul celor din PD din panourile stradale reprezintă o șmecherie sub forma unui joc de cuvinte. Adică, cei de la PD își doresc ca trecătorii să vadă următoarele - Marian Lupu președintele, trebuie să fie ales de popor. Frumos, dar ieftin.

Plecînd de la faptul că, fără un rezultat pozitiv la referendum, dorința de a fi ales președinte de popor este egală cu zero, PLDM - +1, PDM - 0.

Scor final PLDM - 2, PDM - 0.

P.S. În raport cu celelalte partide PLDM are o situație și mai favorabilă.

Ghimpule, nu dezbina AIE, nu dezbina Moldova...

Să vezi și să nu crezi. Luni seara, în studioul ”în Profunzime” a fost prezent președintele interimar al ”tuturor” cetățenilor RM. Atîta doar că cele văzute și auzite pe parcursul întregii emisiuni mi-a lăsat un gust amar și o senzație de dezgust total. Oricît de liberal și luptător pentru democrație nu s-ar declara Ghimpu, mi-a confirmat încă odată că nu merită să conducă un partid liberal și cu atît mault să fie președintele RM (chiar și interimar).
Deci să începem o inventariere a aberațiilor spuse în direct de Gimpu.
1. Prima prostie o spune chiar în startul emisiunii (min. 1 și 27 sec., parte I). Invitație a avut doar Ghimpu de la Medvedev. Invitație pentru cei 70 de ostași nu a avut. Doar o invitație de la ministerul apărării rus către cer din RM. Așadar invitația nu este, doar că este.
2. Min. 2 sec. 55, președintele interimar face o ”simplă” cacofonie, Moscova ca capitală. O nimica toată, e președinte și i se permite...
3. Min. 3, Ghimpu declară că decizia (prima decizie a sa a fost să meargă la Moscova) a luat-o făcînd analize și calcule, dar și știind că nu trebuie să meargă. Mi se pare cam confuză exprimarea...
4. Începînd cu min. 3 sec. 53, Ghimpu pornește sarabanda argumentării modificării deciziei de a merge la Moscova. În min. 4 sec. 20 se întreabă ce să răspundă celor care au suferit în conflictul de pe nistru, apoi celora deportați în Siberia, atinge problema propriului unchi, armata care stă în cetatea lui Ștefan cel Mare. La min. 5, sec. 25 Ghimpu spune un ”Cu toate acestea”, adică nu e totul pierdut, deplasarea este posibilă și la atîtea argumente contra ei. ”Cu toate acestea” fascismul trebuie condamnat la nivel înalt, adică la Moscova. Interesant, unde erau aceste argumente în momentul cînd Ghimpu era decis să meargă la Moscova? Aha, încă nu erau născocite. Am înțeles.
5. Min. 5, sec. 45, aduce aminte că nu există o invitație ca să participe ostașii (disconsiderînd invitația de la minister la minister, vorbește comandantul suprem).
6. În min. 6, își face griji că un soldat ar putea fi nepotul unui veteran din armata română... Poate ne luăm ostași din Africa, neafectați de nici un regim și fără riscuri de divergențe, stimate președinte???
7. Min. 7. Era dispus să facă deplasarea în ideea unei reconcilieri, doar că ostașii nu au ce căuta acolo, că vezi Doamne, atunci armata noastră nu exista, bla, bla, bla...
8. Min. 8. Ghimpu invocă aspecte tehnice ale invitației. El a fost invitat acu 3 luni și a avut timp să se pregătească iar armata a fost invitată recent și nu reușește să se pregătească. Mamăăăă cîtă grijă de la comandantul suprem pentru cei 70 de ostași. De parcă acești ostași au fost recrutați aseară... Ca să arate că are și logică de comandant suprem, trage concluzia că dacă ministerul rus a trimis invitația la sfîrșitul lui martie, înseamnă că ei nu au avut intenția să invite armata. Și că posibil venirea celor din Mare Britanie și alții i-au făcut pe ruși să ne invite. Suntem cumva membri NATO și nu știu eu, ca să-mi pot explica imortanța care o dă Ghimpu armatei RM? E destul de greu să înțelegem care din aceste argumente totuși este cel decisiv în nedeplasarea ostașilor. Apelarea la cît mai multe argumente nu înseamnă neapărat să și convingi, Ghimpule.
După cum vedeți, frecvența prostiilor (părerea mea) expuse de ”El Prezidente”, sunt cam una pe minut. Ce performanță. Pare să-l bată pe însăși Voronin. Incredibil.
Nu vreau să exagerez și să devin cronicarul acestei ediții a emisiunii. De aceea vă propun să urmăriți emisiunea și să vă convungeți de ceea ce eu sunt bolnav deja...
Voi relata doar cîteva concluzii în linii mari.
Cît de ușor crede Ghimpu că era bine cu decizia luată de el, și că intenția AIE e ”a apărut această problemă”.
Cu cît sarcasm spune președintele, ”eu, dacă este alianță, m-am supus alianței” (de a merge și ostașii la Moscova), ”bine, eu mă conformez, dar atunci, eu, modific și eu decizia mea, merg ostașii, nu merg eu...” CÎt de mult s-a conformat alianței și a fost alături de ea dacă imediat vii cu condiții la deciziile luate. În mare Ghimpu declanșează cu cei din alianță și cu toți noi un joc de-a șoarecele și pisica. Voi așa, ok, eu mă conformez, dar eu așa. În plus are tupeul să declare că cei trei lideri nu au zis nimic atunci cînd el și-a dat acordul și condițiile cu ele, ca din presă să deducem că toți cei trei au încercat , încearcă și vor încerca să-l convingă pe marele președinte să revină la decizia inițială, nu la una total nouă pentru măria sa.
La întrebarea dacă se poate reveni asupra deciziei, Ghimpu scapă păsărica din gură și divulgă subtil (crede el) marea indignare. Că chipurile treaba cu ostașii s-a făcut ca o comandă și nu ca o invitație de la stat la stat, adică Medvedev să invite pe Ghimpu cu tot cu cei 70 de ostași, dar s-a mers ca o comandă, aici atenție, ministrul miniștrilor (s-a temut să spună prim-ministru) dă comandă să se meargă. Tot atunci spune și o tîmpenie cît el de mare. Adică e ca pe timpul uniunii sovietice, cum adică noi nu suntem stat, nu există președinte???...
După cum vedem clar dacă am privi și cu juma de ochi, președintele nostru e frustrat că în această țară se iau decizii care nu poartă semnătura și acordul lui. Și ce dacă o țară este condusă de guvern, respectiv de prim-ministru și miniștri. La ce bun mai are PL-ul ministru al apărării dacă el primește indicații de la prim-ministru și nu de la președinte. Asta nu e bine pentru Ghimpu, pentru PL.
Cred că sunt prea multe lucruri urîte și prostește spuse de Ghimpu, atît în această emisiune, cît și în multe altele, să le spunem pe toate. Dar Ghimpu rămîne Ghimpu, un egoist al propriilor gînduri, oricare ar fi ele, un incompetent politician, ce nu merită nici la nivelul călcîilor să ne fie președinte, fie și interimar. Mai clar spus, i s-au prea copt harbujii.
Am senzația că în 2009 am scăpat de dracu și am dat peste o rudă îndepărtată d-ea lui (ca să nu spun că am dat peste tată-su).

Părerea mea este că atîta timp cît trăiește cel puțin o persoană care a luptat în acel război, ea merită să fie mulțumită și apreciată prin participarea la eveniment.

Amintirea sutelor de mii de eroi e mai importantă decît orgoliul unui Ghimpu (fie și președinte).

P.S. Dă-i Doamne minte că nu știe ce face.

Ce-aș face dacă aș fi ministru de interne...

Scriu acest articol mai mult pentru că tema MAI, în ultima vreme (de cînd e guvernarea), e foarte frecventă. Uneori creînd impresia că se exagerează. Dacă ne gîndim că evenimentele din aprilie 2009 a scos MAI din zona unui simplu minister, iar o etichetare nouă e cam dificilă, un nou articol pe această temă nu strică.
În aprilie 2009, de opt ai de altfel, MAI era o afacere de familie, acționar majoritar fiind clanul Voronin, și o droaie de acționari minoritari, dar plini de tupeu, mult peste capacitatea lor intelectuală (Papuc&Co, Gurbulea, Zubic, etc). Aprilie a făcut din MAI scutul după care s-a ascuns rușinor puterea totalitară și sabie care a omorît, rănit, înjosit, dezbinat o țară. O țară și așa dezbinată de sărăcie, prostire, mințire, izolare. Grav e faptul că scutul și sabia, în aprilie 2009 au fost ținute și aplicate de MAI-ști care mai de care. Cursanți de la Academia de Poliție - mulți și nepregătiți și neexperimentați, colaboratori cu ani vechime, cu experiență dar lași pînă la epuizare, slugoi de interese la îndemîna celor din vîrful piramidei. Cu siguranță că au existat și persoane demne de apreciere și stimă, dar cred că numărul lor nu schimbă deloc coloratura și duhoarea MAI-ului de atunci.
Din toamna anului 2009 avem o nouă guvernare, de alianță, liberală și democrată. Apare o întrebare firească. Cum este MAI ssub noua guvernare??? Ok, ministru nou avem, mai departe... Ideea eliberării tuturor și angajărilor noi iese din limitle legale. Cum facem ordine eficientă. Și aici vin să aduc cîteva idei și recomandări personale.
1. Era odată un detector de minciuni. Vezi http://m.protv.md/sport/social/adevarul-costa-1500-de-lei-doar-la-detectorul-de-minciuni.html. Culmea e că aparatul se află la cei de la MAI. Eu ca ministru de interne aș apela la maximum la acest aparat în depistarea celor implicați, responsabil și vinovați de cele întîmplate în aprilie 2009 și cel puțin în perioada 2001-2009. Pentru persoane particulare poate servi contra 1500 de lei și pentru adevărul unui stat nu?
2. Instalarea dispozitivelor de urmărire a traseelor la toate mijloace de transport din cadrul MAI. Aceste dispozitive transmit prin satelit 24 din 24 traseul facut de mijlocul de transport. Asta ar duce în primu rînd la eficientizarea muncii angajaților MAI și la eficientizarea cheltuielilor. Mă pun des pe gînduri momentele în care văd echipaje mobile ale MAI care - stau pe marginea drumului iar în mașină, cineva doarme, altul vorbește la telefon, - patrule care trec prin parcuri, numără mașinile intrate încălcînd legea, și pleacă mai departe. Sau echipe ale poliției rutiere care opresc ce vor, cînd vor și unde vor. Și mai mult mă deranjează replicile rutierilor, ”dacă doriți să propuneți altă soluție , noi ascultăm...”
Instalarea în toate mașinile poliției rutiere aparate de înregistrare audio și video. Pînă și cei din România au recurs la acest mod de transparență a poliției.
3. Revizuirea radicală a criteriilor de angajare în MAI și salarizarea pe măsură. Am avut ocazia să mă conving cum se prezintă un polițist (rutier și nu numai) din România, Italia și Franța. E o plăcere să ceri ajutor, te simți relaxat și sigur cînd răspunzi la întrebări, ți se zîmbește și ești tratat cu respect. Așa arată carabinierii italieni http://www.google.com/images?hl=ro&q=carabinieri&lr=&rlz=1R2GGLL_ro&um=1&ie=UTF-8&source=univ&ei=LjTTS9vVOISaOKbypPYN&sa=X&oi=image_result_group&ct=title&resnum=5&ved=0CDUQsAQwBA

Mergeți în fața MAI și vedeți cum aratț cei de la noi. După mine, nici nu merită să fie numiți carabinieri.

Și totuși recunosc că cele expuse mai sus fac parte dintr-un scenariu optimist și aproape de ideal. Recunosc că în situația tării de azi, a componenței AIE și alți factori, recomandările de mai sus mai au de așteptat. Dar așa cum copacul îndură decenii pentru a-i fi admirată grandoarea, și noi trebuie să ne păstrăm idealurile și să tindem zi de zi spre ele.

P.S. Aștept ziua în care voi privi cu încredere, dacă nu cu admirație, spre instituția numită MAI.

1- BĂTĂLIA FINALĂ pentru 22.11.09, 2- TVR vs TVM

BĂTĂLIA FINALĂ PENTRU 22.11.09

Locația - TVR1.

Personaje principale - (de la stînga la dreapta) Mircea Geoana, Crin Antonescu, Trăian Băsescu.

Scopul - Bătălia finală pentru 22.11.09.

Arbitru în ring - Robert Turcescu.

Am prins din emisiune ultimele 90 de minute. Asta nu m-a împiedicat să-mi dau seama cît de crîmcenă e bătălia, intervenții peste adversar, depășirea timpului acordat, replici tăioase etc.

Emisiunea a fost bine gîndită și la fel de bine condusă. Întrbari valabile pentru toți concurenții, teme de dezbatere de importanță națională. Diferite au fost abordările și maniera de a răspunde. Specifice, pînă la urma, concurenților. Geoană nu uită să țină arătătorul mâinii drept îndreptat spre cel vizat și grupul lui de susținători. Folosește un vocabular de diplomat și gesturi jumate convingăoare, jumate amenințătoare. Crin Antonescu folosește cuvinte simple dar convingătoare, asemeni celor de la ultima Conferință PNL, care i-au adus victoria. A știut să reziste, între ceilalți doi fiind, dar nu a uitat să aducă în prim plan realizările guvernului Tăriceanu. Și în sfîrșit, Băse, cu capul lăsat pe o parte, zîmbind a dispreț pentru concurenți și vorbele lor.

În cele ce urmează voi reproduce niște afirmații ce aparțin celor trei la diferite teme.

La întrebarea - Dacă ar fi președinte cum vede formarea guvernului - Geoană a spus clar că el și PSD preferă o coaliție largă cu PNL în formarea majorității parlamentare pentru sprijinirea guvernului.

La întrebarea - De ce sunteți cel mai mîndru - Crin a ținut să spună că e mîndru că niciodată nu a părăsit pe cineva pe care a susținut sau cu cine a pornit la drum.

La întrebarea - Ce sistem susțineți - Băse, rîzînd în hohote, spuse, ”Pezidențial desigur, cu mine în frunte”.

Un lucru e clar. Toți, dar toți, sunt foarte buni politicieni. Unii însă, au demonstrat că lasă de dorit la profesionalism și interes național, iar alții abia urmează să demonstreze de ce sunt în stare. Totul e ca unora să li se dea papucii iar altora votul.

Ca și Alexandru Cozer, voi merge la vot. Și voi vota sincer și realist. Un vot bazat pe cunoștințe și experiența de cetățean al României care a locuit atît în România cît și în afara ei, care a votat și pentru un parlament român și pentru un președinte al României.

TVR vs TVM sau Cînd vom vedea la TVM ceea ce vede România la TVR

A mia oară această întrebare mi-a apărut în minte, în timp ce priveam dezbaterea electorală de la TVR1 cu cei trei granzi ai politicii românești. Ce am văzut eu pe lîngă o dezbatere electorală?

Am văzut o emisiune importantă la un post tv public la nivelul importanței emisiunii. O alegere perfectă pe postul de moderator, în persoana lui Robert Turcescu. În platou foarte mulți reprezentanți media, dovadă că media în România este o forță și chiar una profitabilă. Și nu în ultimul rînd, am văzut încrîncenarea celor trei candidați în fața camerelor de luat vederi. Semn clar că funcția de președinte al României e un trofeu rîvnit de mulți. Tocmai de 12. E un joc al democrației. Unul cinstit, atîta timp cît mulțimea ascultă, privește, analizează și în cele din urmă dă verdictul.

După dezbaterea electorală a urmat Jurnalul de seara. Un jurnal care privit cu atenție nici prin gînd nu face să-ți treacă ideea că ar fi politizat sau că favorizează vreun partid. Afirmație care, e clar, are limitele ei. Dar niste limite destul de largi, comfotabile, corecte.

După știri a utmat emisiunea ”Reconstituirea”. Emisiune în care se reconstituia trecutul unei persoane mature din zilele noastre. O reconstituire șocantă dar plină de adevăr, istorie, dovezi. Acea persoană, cu ceva ani în urma a aflat că de fapt nu-și cunoaște adevărații părinți și că la vîrstă fragedă a fost înfiată. Cine-i erau parinții? Părinții ei au fost partizani susținători ai regelui, care prin 1949 se ascundeau prin munții Făgărașului și luptau cu securiștii comuniști de atunci. După ani de rezistență și luptă, familia Arnăuțanu (părinții persoanei cu pricina) a fost prinsă, nimicită, iar copilul lor de cîțiva ani a ajuns într-un orfelinat.

Pentru mine emisiunea a fost o consistentă lecție de Istorie a românilor, de istorie a trecutului neamului meu. Cînd astfel de lecții vom vedea și la TVM, atunci vor dispărea și stataliștii tragi-comici de la noi, istoricii și lingviștii cu chelie stalinistă, și multe alte metehne ale contemporaneității noastre.

Chișinăul e în ceață, Moldova e tîrziu în toamnă...

Mulți dintre noi ar fi vrut ca ziua de 10 noiembrie să devină una istorică. Sunt destui care o vor mai puțin. Cei din urmă o vor (mai puțin) din diferite motive. De la primele ore însă, ziua de azi a ales să fie în plină ceață, la propriu și la figurat.

Aseara la ProTv, cei patru lideri ai alianței au arătat a cîta oară că bîrfele privind fragilitatea AIE sunt pure speculații. După părerea mea, cei patru nu-și doresc alegeri anticipate din motive diferite. Firesc, se poate spune la prima vedere, doar fac parte din patru partide doferite.
Cineva vrea să ducă la bun sfîrșit mandatul de premier cu realizările de rigoare, chiar dacă indirect ar recunoaște astfel, că a acceptat într-o anumită măsură mult discutatul șantaj de altădată din interiorul alianței.
Cineva nu vrea anticipate pentru a nu fi pus în postura de a demontra afirmațiile că dacă nu ar ieși din birou ar acumula cel puțin 15 %, chiar dacă e conștient de propria exagerare.
Cineva nu vrea anticipate pentru că astfel s-ar nărui visul său de două vieți politice (din prima dezertînd deja, pentru a fi rege-n cea de-a doua) de a fi președinte de țară. Dovadă fiind mesajul strecurat pe panoul în care cel din urmă face publicitate unei mărci de ochelari. Se mai spune că un alt motiv ar fi șocul suferit în momentul aflării rezultatelor unui sondaj de opinie ce transformă formațiunea dintr-o scară sub prag altădată, într-o scară cu cel puțin patru praguri. Deci e nevoie și de timp să înveți să mînuiești o scară cu patru praguri după ce ai făcut prostată stînd pe una sub praguri.
Și în cele din urmă, există cineva care nu vrea anticipate penru că foarte mult i-ar place să țină în mînă biciul parlamentului în următorii 4 ani. Nu de alta, dar atîta satisfacție poate oferi mîngîierea haitei de drăcușori din opoziția actuală, încît nici nu știi de unde să începi, de la 1 spre 48 sau invers. În același timp însă s-ar pomeni în situația de ”a fi dat mîna cu dracu” pentru ”a pune mîna pe taică-su”.


Cît despre cei care nu vor ca atît 10 noiembrie 2009 dar și altă dată din viitorul unei luni să devină istoică, se poate discuta mult și bine. Pe de o parte, sunt cunoscuții locuitori ai ”comunalcăi” de tip Voronin. Aici lucrurile sunt în ceață de multă vreme. O ceață specifică doar lor. E vorba de lipsa circumvoluțiunilor de pe propriile creere sau prea cenușiile circumvoluțiuni de pe creerele unora dintre ei. Pe de altă parte, sunt cei care indirect sunt susținătorii alianței, dar (există un mare și incomod ”dar”) au complexul Lupului mioritic.
E vorba de același lup, care ani în șir ataca cu nemiluita pe toate căile posibile în RM, bietele oițe, nici măcar bîrsane și nici năzdrăvane. Și cum le-ataca,/ mi le sfîșia,/ cu poftă le jumulea,/ la prănz și cină mi le îmbuca. Și cînd într-o seară,/ mi se răsculară/ bietele oițe/ pe-ale capitalei ulițe,/ brusc că năvăliră/ ”scut” și ”fulger” fiară,/ de mi le snopiră,/ unele muriră/ iar de la balcoane,/ de la deal și vale,/ ”Cioara” bea rachiu din ploscă,/ ”Lupul” fumegă din pipă. Mioriță laie, laie bucălaie,/ de trei zile-ncoace/ gura nu-ți mai tace,/ Lupul și cu Cioara,/ toți de condamnară/ la tunelul morții,/ cu mascați și porții/ de picioare, bîte,/înjurii urîte.

Așa că îi înțeleg foarte bine pe cei ce nu-și doresc ca ”Lupul” să devină președinte.

A remarcat cineva că în timp ce statele europene și americanii nu dorm nopțile de calcule și analize ce dovedesc relansarea economică, cîteva tări de prin estul europei și occidentul sovietic se întrec în spectacole electorale de-ți vine să te muți în primul hotel din univers, oricît de scump n-ar costa asta.

P.S. Am încredere în Dumnezeu, pentru rezultatul alegerilor repetate din RM.

Citeva ore in orasul european - Iasi

Voi incepe articolul de azi cu momentul in care am coborit din microbus, chiar in fata corpului A al Univ. Al. I. Cuza, Iasi, miercuri, 1 octombrie. Din start o imagine plina de emotii si amintiri, sute de studenti, romani si nu numai, misunau ca un furnicar in acea zona. Nimic iesit din comun, 1 octombrie este startul anului universitar.

Apoi am coborit Copoul pina linga sediu Romtelecom din Iasi, pentru a ma intilni cu o persoana si a-i transmite niste acte (motivul vizitei mele la Iasi). La fiecare citiva pasi observam cite o noua schimbare sau noutate ce face si mai european Iasul. Intersectii altadata lasate la mica intelegere dintre pietoni si soferi (ma lasi sa trec, treci da' mai repede, mai asteapta ca eu ma grabesc...etc), acum sunt dotate cu semafoare cu cronometru. La fiecare pas sedii de banci straine care mai de care (Pireus Bank, WolcsBanc, etc). In intersectiile mari si pe bulevarde, unde si unde cite un agent al politiei rutiere, supravegheaza buna desfasurare a traficului rutier si evitarea icalcarilor de natura rutiera.
In circa 15 minute, cit l-am asteptat, s-a intimplat ceva in acelasi timp normal si la fel de inedit. Mai intii s-a apropiat un barbat (care clar lucru, nu era iesean) si m-a intrebat daca sunt din Iasi, la care atrebuit sa raspund cu "partial", datorita studentiei mele iesene. Dupa care m-a rugat s-al lamuresc cum poate ajunge la biserica "Trei Ierarhi". L-am lamurit, moment in care am retraiti starea anilor 1997-2004, in care chiar am fost iesean. Un pic mai tirziu o domnita m-a rugat, la fel de politicos ca barbatul de mai sus, sa-i spun unde se afla statia de transport in comun spre zona "Tudor Vladimirescu". I-am aratat si m-am simtit si mai iesean, chiar daca aveam nici o ora de cind ma aflam in Iasi, dupa circa patru ani de zile. In acelasi timp atentia mi-au atras-o niste cosuri de gunoi (vezi foto) care (ca sa vezi sunt de culoare verde) sunt destul de incapatoare pentru potentialul de producere a gunoiului intr-o zi, usor de manevrat la golire, si cel mai important, au o frecventa foarte buna. Adica, practic, fiecare stilp are cosul sau. Un mare NO COMMENT pentru cosurile aparute recent prin Chisinau.















A trecut intilnire cu partenerul roman si a inceput o mica plimbare prin centrul Iasului...
Ajung in Pata Uniri, in care dau intrarile a trei mari hoteluri, Astoria, Traian si Unirea.
Schimbari cu iz european si cu stil in ceea ce priveste amenajarea. Scaune combinatie intre metal si lemn, alaturi (din ambele parti) cosuri de gunoi, in care poti arunca gunoiul fara sa te ridici de pe scaun. Afara soare iar in parc functiona havuzul. Pozele va rog...















Dupa o mica pauza in Piata Unirii, a urmat o plimbare pe strada Stefan cel Mare, pina la Palatul Culturii si inapoi. Parcurgind acest traseu, am trecut prin fata Primariei Iasi. De asemenea functiona un havuz dragut, la intrare un agent de ordine, iar in fata primariei un grup de femei munceau atent la amenajarea unei parcele de pamint cu flori...
Dupa plimbare am petrecut ceva timp printre niste buticuri de carti vechi si mai noi. Nu inainte insa de a intra intr-o banca pentru a schimva niste valuta in roni. Inafara de roni, in banca, am primit din plin amabilitatea si disponibilitatea personalului (nu ca la noi, unde daunazi a trebuit sa astept ceva timp in fata ghiseului pina cind nesimtita din fata mea sa termine discutia telefonica cu cineva). Am trecut si prin citeva librarii (Junimea, Casa Cartii). Nu de alta, dar i-am promis sotiei (profesoara de limba si literatura romana) ca-i aduc cel putin cite o carte de Limba si Literatura Romana si Literatura Universala. Fiind dintr-o promotie recenta, are pretentia sa predea materie de calitate si actuala, criticind dur calitatea manualelor de la noi. In cele din urma se facu amiaza. Am stat la o cafea cu un bun prieten din studentie. Ne-am spus cele nestiute iar la orele 14.00 urcai in microbus si pornii spre Chisinau. Pe tot parcurul aflarii mele la Iasi am simtit cum factorul Uniune Europeana acopera viata de zi cu zi a Iasului. Am vazut lume cu comportament de adevarat european.
Pe scurt, pentru citeva ore m-am aflat in Uniunea Europeana. Nu ca mi-ar lipsi dar a fost o revenire plina de satisfactie si de emotii placute.

P.S. Despre locul unde am revenit din deplasare va las pe voi sa scrieti in comentarii...

Pentru cine, ce suntem?...

Câteva zile în urmă am mers cu un maxi taxi de la Ciocana spre Botanica. Era vineri, pe la ora 17.00, în maxi taxi puţină lume. La un moment dat şoferul accelerează brusc şi o ţine aşa până nu depăşeşte un alt maxi taxi de pe aceeaşi rută. Atunci am înţeles că şoferul pur şi simplu a făcut abstracţie de ce duce în microbus doar pentru a depăşi un coleg care mergea mai încet, pentru a strânge mai mulţti pasageri. Apoi trecea pe lingă persoane care făceau semn ca vor să urce fără a opri, pentru a se distanţa de celălalt. În momentul în care am coborât am realizat că de fapt cazul meu este unul din sutele care se întâmplă zilnic. Întrebarea care mă apăsa cel mai mult atunci şi mă apasă şi acum este: Ce suntem noi, toţi cei care circulăm cu maxi taxi, pentru şoferii de microbuze? Valorăm noi oare mai mult de 3 lei sau şi acest preţ este prea mare? Cazuri de luat în seamă sunt o sumedenie: dacă ar putea ne-ar pune ca chibriturile numai sa încăpem mai mulţi, în zilele lucrătoare merg cu viteza luminii ca să facă mai multe curse, iar in week-end merg ca melcii ca să prinda mai mulţi clienţi. Tot de la ei am învăţat să cerem să oprească la orice pas, mergând doar în acest caz după ideea "clientul nostru, stăpânul nostru", noi dezvăţându-ne să mai mergem pe jos pentru binele sănătăţii noastre.

La prima vedere poate părea o abordare neînsemnată a lucrurilor, în realitate însă e o dovadă clară cum schimbă un om, faţă de acelaşi om în fond, banala nevoie de câştig şi de bani.

Valoarea omului în societate este dată de aprecierea şi recunoaşterea lui de către aceeaşi societate. Nu ştiu cum voi (pot doar să presupun) dar eu simt si văd cum valoarea mea în societaea noastră scade pe zi ce trece. Şi asta nu pentru că eu nu aş putea şi/sau nu aş vrea să obţin pe bună dreptate aprecierea şi recunoaşterea societaţii, ci pentru că societatea este una care nu mai este capabilă să ofere apreciere şi recunoaştere celor care o cer, care o merită, care luptă pentru ele. În societatea zilelor noastre au ajuns să fie apreciate şi recunoscute lucruri care în alte timpuri constituiau un serios motiv de dispreţ şi ignoranţă totală. Să vorbim azi de lucruri ca demnitate, onestitate, gentileţe, nobleţe, şarm sau mister, e ca şi cum am avea pretenţia să vedem săptămânal câte o eclipsă sau să vedem stelele ziua în amiaza mare.

E adevărat că ne lipseşte zilnic câte ceva, dar dacă vom fi obsedaţi să obţinem ceea ce ne lipseşte şi vom dispreţui ceea ce avem, mai mult sau mai puţin fiecare din noi, riscăm să pierdem totul fără să conştientizăm acest lucru.

P.S. Nu e totul pierdut cât nu ne-am pierdut pe noi înşine...